Babuzuukaaaa

Cred că apariţia acestui articol, scris după o lungă tăcere, este rodul unui freamăt îndelung de gânduri, de transformări care mi-au animat viaţa în ultima lună cel puţin. Sau poate al eclipsei de lună :)

Pot să spun acum cu tărie că după o perioadă gri căreia nu îi mai vedeam capătul luminos, colacul de salvare de care să mă agăţ în tumultul valurilor, lucrurile minunate nu întârzie să reapară si asta datorita mai multor jocuri cu masini care mi-au dat fix ce aveam nevoie, atunci cand aveam nevoie. S-a intamplat fix ca in acele jocuri cu masini cand spre final, cand tu iti cam pierzi increderea in tine, reusesti intr-un mod surprinzator sa ta agati de ceva, ceva care iti da un imbold fantastic si intr-un final castigi cursa.



“Cred, pot, fac” – un slogan care cred că a marcat acest an şi care cu siguranţă, îmi va da un imbold pentru anii ce vor veni.


În ultimul an, am văzut tot mai mulţi oameni care acţionează după acest algoritm simplu în aparenţă  şi care nu cedează în faţa primului obstacol.

Acest articol se adreseaza parintilor batuti in cap fara rabdare.

 Ti s-a intamplat vreodata, cand erai copil, sa vezi un mar sau o acadea la un coleg si sa ti se faca pofta? Totusi timiditatea sau conditionarile parintilor tai, cum ca nu e frumos sa faci asta, te-au impiedicat sa spui ceea ce simti…

Problema devine si mai apasatoare acum ca esti adult. Cum? Sa ceri ceva ce are celalalt? Sa incerci tu sa iti imaginezi doar, ca un copil stie mai multe decat tine??? Stiu. Nu poti. Te doare orgoliul, ego-ul si prostia in care ai trait.

Cum te simti cand vezi ca un pusti de 14 ani are mai multa inocenta si inteligenta decat tine?? Si mai mult, inconstient esti invidios pe el. Nu il lasi sa-si dezvolte aceste calitati, pentru ca nici tu nu ai fost lasat. Il toci la cap toata ziua: “Invata, invata, invata!” Il innebunesti cu faptul ca Internetul e nociv si ii interzici sa scrie poezii sau sa deseneze, ca oricum alea sunt prostii, iar arta nu mai este apreciata. Daca nu stie sa scoata bani din blog atunci sa nu-l mai faca. Ti se pare frumos, nu? NU. Stiam eu ca nu.

Permite-mi sa-ti spun ca el stie deja mult mai multe decat tine, dar te lasa in pace. Are si el o limita a rabdarii si a prostiei pe care o poate tolera.

Din acest motiv devine agresiv cand il inhibi si-i ingradesti libertatea. Din acelasi motiv se imbraca numai in negru, si tot din acelasi motiv nu vrea pur si simplu sa vorbeasca. Pentru ca esti mult prea prost pentru nivelul lui de comunicare.

Iar daca indrazneste sa spuna ceva, o soapta chiar, il consideri obraznic, tupeist, nerespectuos etc. Saracul nu a facut decat sa-ti arate cum esti, s-a comportat ca o oglinda, pentru ca numai asa poate sa te ajute sa evoluezi.

Cel mai mult ai de invatat TU de la copilul tau. Dar indazneste macar sa ii ceri sa te invete, pentru ca altfel nu o va face.

Iti povestesc o intamplare, din sala de asteptare din Gara de Nord. Doua femei foarte increzute, aka țațe, cu un baiat de 7-8 ani. Il chema Stefan. Am observat ca tot il “amenintau” cu diverse si el nu mai scotea o vorba. L-am intrebat eu cum il cheama si exact in momentul respectiv au inceput țațele: Spune-i doamnei cum te cheama! Nu ai limba? Nu fi obraznic!! Ti-a mancat pisica limba hi-hi-hi…

Bineinteles ca el nu a spus nimic. Si nu de obraznic, nici de timiditate, ci pentru ca pur si simplu nu mai era nevoie.

Un alt copil de vreo 2 ani se plimba printre scaune si voia sa iasa afara. Mama lui nu-l lasa si tot tragea de el. Si copilul plangea si dadea din picioare. La un moment dat țațele au inceput sa-i spuna copilului, peste comunicarea pe care o avea cu mama lui, ca sa nu iasa afara ca “vine bau-bau”.

In acel moment rabdarea mea a ajuns la limita! Am simtit ca mi se urca sangele in cap. Am incercat sa le spun cat mai diplomatic posibil ca “NU EXISTA BAU-BAU!!!” si sa nu mai creeze in capul copiilor tot felul de fobii, pentru ca ei stiu foarte bine de ce sunt aici si ce au de facut.

Dap. Eu sunt unul din acesti fosti copii, care te va invata pe tine cum sa ti-i educi pe ai tai. Eu nu voi vrea sa am copiii mei pentru ca TE AM PE TINE. Si sa te fereasca Dumnezeu sa-mi iesi in cale, ca o sa fie vai si amar de BAU-BAU-ul tau.

Cateva secunde si sunt deajuns ca sa iti strici toata viata. Nu inteleg de ce unii oameni decid sa bea, sa toarne asa bautura in ei pana nu mai pot, pana nu mai rezista, pana li se face rau.

Si pe langa tot raul asta pe care aleg sa si-l faca singuri, tin mortis sa faca rau si celor din jur, prin scandal si nebunia care ii apuca. Dar... ce poti sa faci ca sa scapi de nebunia asta, tu ca cel care bei si eu ca cel care sunt langa tine? Cum rezolvi o problema atat de grava si care pare ca nu are iesire?

Pentru ca la un moment dat vei ramane singur, nimeni nu te va mai intelege. Nimeni n o sa accepte ca esti bolnav.

Un job cred ca te poate ajuta, daca nu cumva ajungi sa il pierzi si pe ala din cauza bauturii. Trebuie sa fie un job unde sa ai responsabilitate dar nu prea. Un job cum am eu la o firma de servicii salarizare cu siguranta ca nu ar merge pentru ca aici trebuie sa ai o mare responsabilitate.
Poate ceva in aer liber, ca sa inveti sa te bucuri de natura si de frumos. Apoi incet incet sa inveti sa il iubesti si pe cel de langa tine.

E clar ca leul nu mai are putere de cumpărare. Pur si simplu, cu aceeaşi cantitate de lei, nu mai cumperi decât jumătate din carnea pe care o cumpărai anul trecut.

Cum se face atunci ca leul îşi păstrează poziţia fata de euro si dolar? Simplu: pentru ca dolarul si euro se prăbuşesc si ele, simultan! Cum putem sa ne dam seama de asta? pai comparaţi-le cu aurul! Din 2009, când a început criza, aurul a rămas undeva sus: in timp ce dolarul, euro, leul, forintul, vâjâie in jos!

E ca si când un autobuz ar cădea intr-o prăpastie: calatorii din autobuz stau pe loc unul fata de altul. Dar in realitate mai au câteva secunde pana se sa zdrobească de stânci. Iar de pe marginea prăpastiei, cineva se uita la ei: aurul.

Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile?

Cred mult în acţiunile integrate, mai degrabă decât în cele individuale şi cred că ele pot face diferenţa. Cum pot fi stimulate companiile? Începând de la comportamentul de consum – alegând acele produse “responsabile” faţă de mediu, companiile cu politici responsabile care au un cuvânt de spus în acest sens. Mi-ar plăcea să vad “o explozie” de locuri de muncă în companii prin înfiinţarea unor departamente de responsabilitate socială. Ştiu, e greu, e criză, se taie bugete. Departamente care să dea rezultate, nu să fie create “pentru că aşa trebuie”. Departamente care să fie susţinute prin investiţii şi sprijinul întregii companii.

Doar lărgindu-ne orizonturile, evoluăm ca societate, ca oameni, putem după un timp să spunem că am încercat, dar nu a fost să fie.

Din ce in ce mai multi barbati devin pasionati de moda. Ceea ce inseamna ca acorda mai multa atentie hainelor pe care le poarta si cu ce le accesorizeaza. Este surprinzator sa vezi cum un barbat petrece 4-5 ore plimbandu-se din magazin in magazin pentru a-si gasi perechea potrivita de jeansi. Si eu care credeam ca am o problema si chiar ma simteam rusinata ca am pierdut 2 ore pentru o rochie si o salopeta.

Ceea ce este si mai interesant la barbati este faptul ca ei contrar asteptarilor mele, nu acorda nici cea mai mica atentie preturilor. Daca vad ceva si le place, il probeaza si il platesc.

Pana la urma nu este nimic rau in a fi atent cu tinuta ta. Nu sunt de accord cu barbatii care au ramas la principiile antice ca un barbat adevarat nu are nevoie sa-si ingrijeasca tenul, sa foloseasca o crema sau chiar sa se epileze (daca este cazul) sau sa acorde mai multa atentie hainelor pe care le poarta.

In functie de mediu si de situatie, asa cum se intampla si in cazul femeilor vestimentatia reprezinta un punct important care uneori face diferenta dintre succes si esec.

Am avut o ocazia sa intalnesc astfel de barbati care cu siguranta stiau ce inseamna sa porti o tinuta adecvata evenimentului la care te afli. Am constatat de asemenea cum o pereche de jeansi, purtata cu un sacou potrivit si o camasa de calitate poate intoarce toate privirile. Acelasi lucru intampla si cu un costum bine croit.

Din cate am observant magazinele cu haine tari online pentru barbati sunt mult mai bine facute decat cele pentru femei. Se acorda mai multa atentie detaliilor iar serviciul cu clientii este mult mai rapid.

Judecand dupa noua tendinta in foarte scurt timp multi barbati vor ajunge sa fie dependenti de fashion si sa vaneze hainele tari asa cum se intampla acum cu femeile.

“Carevasăzică fericirea nu e pentru mine”, i-am răspuns zâmbind ironic. “Dragul meu, ştim amândoi prea bine că fericirea despre care vorbeşti tu e pentru oameni limitaţi, pentru cei care se mulţumesc cu puţinul care le e dat şi nici măcar nu îndrăznesc să aspire la mai mult, e pentru cei cărora le este de ajuns un răsărit de soare, o floare, un zâmbet, un compliment neînsemnat. Nu mă înţelege greşit, ştii că şi mie-mi plac prostiile astea, numai că nu mă fac fericită, pentru mine sunt nişte simple bucurii. Poţi să înţelegi? n-am atins niciodată fericirea, m-am împiedicat întotdeauna în bucurii. Dar refuz să cred că nu se poate mai mult de atât şi de asta încă mai caut, sunt convinsă că într-o zi cu soare o să fiu şi eu fericită, numai că fericirea despre care îmi vorbeşti tu este una comună, accesibilă oricui. Adică poţi să o iei s-o ambalezi frumos cu funda şi legat la ochi să o faci cadou oricărui individ de pe stradă; o să îţi mulţumească şi îi va fi de ajuns, pentru că oamenii în general se mulţumesc cu aceleaşi lucruri, majoritatea sunt la fel, oricât de diferiţi s-ar crede ei. Asta e ceea ce nu înţelegi tu, că eu nu sunt la fel ca restul. De fapt înţelegi, numai că eşti bărbat şi ţi-e greu să accepţi că mie tu nu îmi eşti de ajuns, nu îmi e de ajuns fericirea, pe mine nu mă mulţumeşte puţinul vostru… Absurd? Te rog, deschide odată ochii să vezi că eşti şi tu ca mine.

Mă pierd, uneori mă pierd în mine şi simt că nu mai am scăpare. Mi-e teamă de întunericul pe care-l port în suflet, de haosul dintr-o minte pe care nici măcar eu nu o mai pot limpezi, dar deseori obosesc să lupt, aşa că mă las purtată tot mai adânc în abis până mă înspăimânt de ceea ce găsesc acolo. Am nevoie de o mână care să mă tragă la suprafaţă, nu de un suflet slab care să se piardă şi el în mine. Am nevoie de un monstru care să domine monstrul din mine, vreau să-mi trag seva din tine. Vreau să mă iubeşti şi să nu mă iubeşti în acelaşi timp…e nevoie uneori să nu iubeşti pe cineva ca să poţi să-l salvezi, aşa că am nevoie de tine să fii puternic. Vreau să fii, că altfel o să dispari cu totul în mine, o să te scurgi sărut cu sărut, mângâiere după mângâiere, o să te asimilez celulă cu celulă până când, din prea multă iubire, o să renunţi de tot la tine. Şi o să mă faci să plec, căci prefer să plec decât să-mi fie milă de bărbatul pe care odată l-am iubit, m-ar deprima să văd ce am făcut din tine. Mă faci să plec ori de câte ori nu te mai recunosc. Te iubesc cel mai mult atunci când tu eşti tu, fără cea mai mică urmă de mine în tine. Atunci mă înnebuneşti de nu ştiu ce-i cu mine, când nu am niciun control asupra ta, te vreau când nu mă vrei, când nu pot să te am. Mi-e sete de tine când nu mai ai nevoie de mine, atunci când te reclădeşti şi eşti tu din nou, numai atunci pot să mă întorc la noi. În rest nu vreau să te văd, te urăsc când mă uit la tine şi mă văd pe mine.

Nu fi slab, am nevoie să fii puternic. Lasă odată mănuşile alea jos şi pune mâna pe mine, ia-mi sufletul şi fă-l bucăţi, fii fără milă. Spulberă-mi toate visele şi calcă-mi în picioare voinţa, fă ce vrei din mine, modelează-mă între degete după cum îţi place ţie. Ia-mi viata şi frânge-o între palme cu sălbăticie, aici şi acum fii fără teamă, loveşte-mă înapoi ca să-mi arăţi cum doare. Fă scrum din gânduri şi lasă-mă goală. Dezbraca-mă de emoţii şi încarcă-mă cu tine. De mă iubeşti, nu mă iubi, salvează-mă din mine.

Deschide ochii, iubitule! dă-ţi seama că şi tu eşti la fel, îţi place să suferi, eşti mutilat emoţional, de aia te-am şi ales… Îţi place şi ţie să plec şi să iau cu mine părţi din tine, tu singur te laşi descompus. Altul în locul tău s-ar lepada de pseudoiubirea noastră, dar tu, în schimb, rămâi aici fără ca măcar să te clinteşti din loc. Da, fericirea m-ar face nefericită, dar şi tu eşti la fel de absurd ca mine… înţelegi acum?”